Nemaivăzut în Satu Mare: Mamograful merge la pacienți!

Nemaivăzut în Satu Mare: Mamograful merge la pacienți!

În aceste luni se desfăsoară poate cea mai complexă evaluare de sănătate din istoria recentă a județului Satu Mare: în cadrul proiectului „Dezvoltarea și testarea unor programe eficiente de prevenție și screening ROHU – 450”, în 20 de cabinete  de medicină de familie este evaluată starea de sănătate a mii de pacienți.  „Bijuteria” examinărilor este unitatea mobilă de mamografie, datorită căreia se poate efectua examinarea pentru depistarea cancerului de sân la faţa locului, în proximitatea cabinetului medicului de familie.

 

În România numărul acelor persoane care i-au parte din propria inițiativă la un program de screening este extrem de scăzut. În Suedia, 90% din rândul femeilor trecute de vârsta de 40 de ani participă la programe de screening ale cancerului de sân, în același timp, în România acest procent abia depășește 6%”, spune dr. Guler Cătălin, medic de familie angajat al Asociatiei ,,Surorile  de Caritate Sf Vicentiu din Satu Mare,, Diagnosticul şi indentificarea precoce a factorilor de risc cresc mult șansele de însănătoşire atât în cazul patologiilor oncologice cât și a celor cardiovasculare” a mai adăugat medicul coordonator al programului de screening.

Analizele se focusează pe 5 grupe patologice: cancerele de sân, ale pielii, ale tractului gastrointestinal și ale prostatei, respectiv pe patologia sistemului cardio-vascular (boala coronariană, arteriopatiile periferice, hipertensiunea arterială, accidentele vasculare cerebrale).

 

Activitatea  de screening din cadrul acestui program se efectueaza prin deplasarea unei echipe mobile  dotată cu aparatură și echipament potrivit și a debutat la Turulung, apoi a continuat în localitățile: Satu Mare, Dorolț, Carei, Tăşnad, Iojib, Ciumeşti, Pomi, Supuru de Jos, Viile Satu Mare, Bogdand si Ardud.

 

În prima fază specialiştii evalueaza nivelul factorilor de risc, în urma cărora determină gradul de risc la care o persoană este expusă pentru a dezvolta cancere mamare, dermatologice, de tract gastrointestinal și prostată, respectiv să dezvolte  boli cardio-vasculare. Se colectează date inclusiv despre modul de viață, iar luând în calcul și factorii de risc, se completează un chestionar de evaluare. Totodată se prelevează probe de sânge pentru stabilirea nivelului de colesterol, glicemie, trigliceride și PSA (antigen specific de prostată), respectiv pacienții predau probe  pentru identificarea eventualelor hemoragii la nivelul tubului digestiv. De asemenea, se supune analizei și sistemul cardio-vascular prin efectuare de măsuratoare a tensiunii arteriale, completată de  EKG și în funcție de indicație, cu analiza Holter pe o perioadă de 24 de ore.

 

In cazul femeilor o importanță deosebită  o reprezintă  recunoaşterea cancerului de sân. În acest sens este pus în funcțiune o unitate mobilă de mamografie, care în practică, înseamnă un camion-container utilat cu cea mai modernă aparatură de diagnostic (mamograf). Acest component al programului va funcționa ca parte a programului pilot de screening de cancer mamar coordonat de Institutul Oncologic Cluj Napoca.

Astfel, pacienții participanți la acest program, cu vârstele cuprinse între 40 și 70 de ani, vor fi supuşi examinărilor și analizelor, la fața locului, prin cele mai moderne  și eficiente metode  de diagnostic.

 

Specialiştii analizează informațiile cumulate în urma examinărilor efectuate, iar rezultatele și concluziile sunt retransmise medicilor de familie. Ei sunt cei care pot să recomande pacienților alte  consultații complementare de specialitate sau paraclinice, în vederea clarificării diagnosticului sau pentru tratamente.

 

În acest sens, la sediul Clinicii Ham Janos  din Satu Mare,  str  Ștefan cel Mare nr 13., cabinete de specialitate din domeniile amintite vor sta la dispoziția pacienților cu probleme depistate  în cadrul programului de screening.

 

Potrivit celor mai noi statistici postate pe site-ul Ministerului Sănătății din România, în 2018 au fost diagnosticate peste 83.000 de pacienți cu cancer, iar mortalitatea a depășit 51.000. Cu alte cuvinte, asta înseamnă că în România, din 100.000 de locuitori 315,5 persoane au suferit de vreo formă de cancer (pacienti noi, luati in evidenta  in 2018). În județul Satu Mare, acest număr a fost și mai ridicat, ajungând la 319 de îmbolnăviri. Conform statisticilor, în România, mortalitatea în cazul bolilor cardio-vasculare este de trei ori mai mare comparativ  cu patologia bolilor oncologice.

Post a Comment