
Am creat o comunitate pentru copiii născuți prematur și familiile lor
Centrul „Fericitul Scheffler János” a organizat, în perioada 24 – 26 noiembrie, cu ocazia „Zilei Internaţionale a Copiilor Născuţi Prematur”, o suită de evenimente. Acestea s-au ținut în Casa Permanenței, unde în zilele de joi și vineri au fost așteptați părinții la prelegeri de specialitate, ziua de sâmbătă în schimb a fost despre de joacă și bună dispoziție, astfel îndeplinindu-se mottoul evenimentului: să creăm o comunitate pentru copiii născuți prematur și familiile lor.
În după-amiaza zilei de 24 noiembrie, episcopul Jenő Schönberger și Brigitta Fazekas, coordonatorul de specialitate al Centrului „Fericitul Scheffler János”, au urat bun venit numeroșilor participanți și speakerului Otilia Mantelers. Dânsa fiind psiholog, specialist în terapia traumatică şi personalitate marcantă a mişcărilor de parenting din România, a vorbit în discursul său susţinut în limba română, despre tema „Stresul părinţilor – Cum să avem aşteptări realiste aferente rolului de părinte, şi cum să avem grijă de stima de sine”.
Lorem Ipsum is simply dummy text of the printing and typesetting industry. Lorem Ipsum has been the industry’s standard dummy text ever since the 1500s, when an unknown printer took a galley of type and scrambled it to make a type specimen book. It has survived not only five centuries, but also the leap into electronic typesetting, remaining essentially unchanged. It was popularised in the 1960s with the release of Letraset sheets containing Lorem Ipsum passages, and more recently with desktop publishing software like Aldus PageMaker including versions of Lorem Ipsum

În ziua următoare cei interesați au putut asculta prezentarea în limba maghiară a psihologului pediatric de la Budapesta, Bojti Andrea, care a ales ca temă „Secretul părintelui stăpân pe sine: autocunoaşterea părinţilor”.
Ambii specialiști au reușit să creeze în câteva momente o atmosferă de încredere, care a făcut publicul să se simtă parte din prezentări: astfel au ieșit la suprafață mărturisiri personale și povești emoționante în acest context de o adevărată intimitate.

Veselie și râsete
Ziua de sâmbătă a fost dedicată celor mici, copiii şi părinţii au fost așteptați de Teatrul de Păpuși de limba maghiară „Brighella”, care au susținut „Mosó Masa mosodája”. După acest program au urmat mai multe programe interesante, copiii putând alege între activitatea de dans și muzică animat de Loga Dance School, prezentarea unor meșteșuguri tradiționale sub ghidajul Asociaţiei culturale “Poarta de aur” sau o varietate de jucării oferite în cadrul programului Test Play. Copiii, dar și adulții, au avut ocazia să facă schimb cu jucăriile de care s-au plictisit deja (desigur numai dacă le-au adus), în timp ce mămicile s-au putut familiariza cu anumite tehnici de purtare a bebeluşilor, cu sprijinul Grupului Babywearing Satu Mare.
În paralel, în sala de conferință a avut loc spectacolul în limba română „Pinocchio”, în reprezentaţia Teatrului de Păpuşi „Spiriduşii”, urmată de spectacolul interactive susținut de Ella Bella. Suita de spectacole a fost încheiată prin concertul susţinut de Trupa Alma, care a fost un final demn de această serie de evenimente.