A ajuns unitatea mobilă de mamografie la Satu Mare

Cel mai performant aparat de mamografie, capabil de redarea unor imagini de tomosinteză de înaltă calitate, se află în dotarea unității mobile de urgență care, de acum stă la dispoziția sătmărencelor și nu numai, datorită proiectului „Dezvoltarea și testarea programelor eficiente de screening și prevenție ROHU-450”, inițiat de Asociația Surorile de Caritate „Sfântul Vincențiu” din Satu Mare, în parteneriat cu Centrul de Asistență Medicală din Județul Csongrád – Csanád – Hódmezővásárhely-Makó din Ungaria, în cadrul inițiativei Interregionale V-A România – Ungaria 2014-2020 9/a – dezvoltarea serviciilor medicale.

 

Proiectul are un scop dublu: pe de o parte screening-ul tumorilor și al bolilor cardio-vasculare, diagnosticarea precoce, iar pe de altă parte identificarea problemelor de dezvoltare a copiilor născuți prematur. Screening-ul se va concentra pe 5 paliere: sân, piele, colon, prostată, respectiv starea de sănătate a inimii și a sistemului cardio-vascular.

 

Mulțumită unității de screening, în valoare de 500.000 de euro, montată pe un camion MAN, analiza și diagnosticarea vor fi accesibile și pentru acele paciente cu vârsta de peste 40 de ani care, din cauza distanței sau a zonei izolate în care locuiesc, ori din cauza situației sociale precare sau a lipsei informațiilor nu au reușit sa obțină un screening de cancer mamar în vederea diagnosticării precoce a acestei patologii.

Deoarece unitatea dispune de generator propriu de curent, poate fi folosită și în locuri unde nu există alimentare cu energie electrică. Serviciul este deschis și pentru cei cu dificultăți locomotorii, deoarece unitatea dispune și de o mică macara cu ajutorul căreia pot fi ajutați și pacienții care se află în scaune cu rotile, iar mamografia poate fi realizată și dacă pacientul este în poziție șezândă. Mamograful cu tomosinteză este capabil să redea imagini mult mai precise, este mai confortabil, iar doza de raze se reduce cu 40% comparativ cu metodele clasice de diagnostic.

 

Pe unitatea mobilă de mamografie se află personal calificat, alcătuit din două asistente și un medic, care realizează înregistrările pe teren, astfel pacientul nu este nevoit să își părăsească orașul sau comuna. Interpretarea analizelor și imagisticii se realizează la centrul din clinică. Rezultatele investigațiilor vor fi primite atât de pacient cât și de medicul de familie al acestuia. În condițiile în care analizele relevă faptul că ar fi nevoie de noi investigații, pacienții vor avea posibilitatea să se adreseze serviciilor medicale oferite de Asociația Surorile de Caritate „Sfântul Vincențiu” din Satu Mare, prin intermediul sistemului medical, oricărui medic de specialitate.

Post a Comment